Cuvinte adunate de Jaques Castermane

Traducere de Viorica Juncan

Ed. HERALD, 2011

Antologatorul acestei cărți, Jaques Castermane, este un Eckermann modern care știe să asculte și să transmită cunoștințele unui maestru – ajutat ce-i drept și de modernele tehnici de înregistrare. E bună și tehnica la ceva. Noul „Goethe” este un înțelept pe numele său Karlfried Graf Dürckheim, supranumit Bătrânul Înțelept din Pădurea Neagră. Iată că zona nu dă naștere doar unui fluviu, cum e Dunărea, ci și unor înțelepți care sunt adevărați trezitori ai conțtiinței umane, ceea ce atestă că locul e miraculos cu adevărat.

Castermane ne spune în câteva cuvinte cum a ajuns discipolul unui asemenea inițiat după ce se mulțumise cu o viață de burghez pedant, ca proprietar al unui duplex dintr-un cartier rezidențial al Bruxellesului, posesor de cabinet paramedical și practicant de aikido. Când simte că viața sa a intrat într-o fundătură, se rupe de mediul său, vinde duplexul, renunță la reuniunile Rotary Club și la mondenități și merge la Rütte, în sătucul din Pădurea Neagră, unde își caută Maestrul. Dürckheim era deja în 1969 o autoritate în materie de zen, după cercetări personale intense (în biografia lui intră și o ședere îndelungată în Japonia). Familia sa era una renumită în perioada începutului de secol XX, cu relații în lumea bună: părinții săi îi cunosc personal pe Klee, Kandinsky, Rilke, Klages, Adler. Și totuși, cultura singură nu-i ajunge tânărului Dürckheim care își dă repede seama de vanitatea acestei lumi și de pofta ei nețărmurită de posesie. De Iluzia lui a avea. După război, el întâlnește o persoană, Maria Hippius, alături de care lucrează și cu care pune bazele unui centru de formare și inițiere în psihologie existențială. Războiul abia terminat adusese odată cu finalul său dramatic o piedere a sensului pentru mulți europeni marcați de traume. Dürckheim pune bazele a ceea ce se va numi terapie inițiatică, ajutat și de darurile sale de vindecător. Însă filosfia sa, una a sensului regăsit, este cea care contează și care îi aduce o notorietate amplă, în întreaga Europă. Potrivit acesteia, omul trebuie să dea Marii Vieți șansa de a curge în mica sa viață. Așadar, o comuniune sufletească și spirituală pentru a atinge un nivel superior de maturizare. Pe Dürckheim nu-l interesează ce confesiune religioasă are cel care vine la el. O samadhi (starea supraconștientă de extaz divin) poate avea oricine are răbdarea de a se regăsi pe sine într-o tăcere absolută, la capătul unei meditații profunde. Corpul este tot ce are o persoană și acesta trebuie ascultat cu auzul fin al interiorizării. Pierderea sacrului este, în opinia sa, cauza principală a angoasei omului modern, rătăcit în pădurea propriilor pofte și scopuri lumești. Fără a propune neapărat zenul, Dürckheim luccrează în spiritul zenului, într-o percepție cât mai largă a transcendeței. Transcendența este, în opinia sa calificată, leagănul tutror religiilor, dar ea nu aparține niciunei religii.

Ceea ce contează pentru el este persoana individuală. Această persoană poate ajunge pe o cale a maturizării întrebându-se neîncetat „cine sunt eu, cine trebuie să devin?” Calea inițiatică este grea și se atinge după o neîncetată perfecționare în acest sens, la capătul unor eforturi în care eul se eliberează de adevărurile comune și devine atent la un adevăr care îl transcende. În acest sens, cel care se inițiază are nevoie de un Maestru. Dar ce este un maestru? Castermane, care și-a avut în Dürckheim maestrul său, crede că definiția cea mai bună este aceasta: unul care nu contenește a-l deziluziona pe discipol! Abandonarea iluziilor și a obiceiurilor negative acumulate în timp, iată ce-i cere neîncetat un maestru discipolului său. Maestrul îi arată acestuia o cale, pe care merg împreună, doar că maestrul vede un pic mai limpede. Este căutat faptul de a fi autentic, adică de „a accepta că suntem ceea ce suntem și nu să ne imaginăm ceea ce suntem privindu-ne personajul într-o oglindă.” Un credit important este acordat corpului nostru, cel care este ansamblul gesturilor prin care ne exprimăm și înfăptuim. Corpul este persoana vie, dincolo de contrariile corp și suflet. Are propria sa conștiință, orientată spre sănătate, frumusețe și transparență, adică acea strălucire care derivă din primele două.

Ceea ce a reținut Castermane din gândirea lui Dürckheim în urma acestor înregistrări reprezintă un bun manual de conviețuire cu noi înșine, pe o cale a meditației și a experiențelor inițiatice care conduc la o mai bună armonie cu noi înșine și cu lumea în care ne dezvoltăm. Ființa esențială, iată ce caută un om care se supune căii inițiatice.

Gândurile și meditațiile sale despre corp, umbră, inconștient, transcendent, Ființa esențială, Dogma, misterul formei iubire, erotism, sexualitate sunt tot atâtea căi pentru „a deveni un altul”, adică acela care se poate cunoaște mai bine pe sine din noua stare dobândită.