Descoperire istorică: ce se întâmplă la patru zile după ce MURIM!

viata de dupa moarte Scris de GABRIEL ADAM Când inima încetează să mai bată, iar sistemul respirator şi cel circulator se opresc, persoana este declarată decedată. Funcţionarea corpului se opreşte, dar viaţa dispare? Documentele publicate în această săptămână prezintă probe evidente că unele părţi ale corpului sunt încă funcţionale şi la câteva zile după ce restul corpului a încetat să mai funcţioneze. Descoperirea ar putea schimba modul în care privim transplantul de organe. Microbiologul Peter Noble, împreună cu echipa ...

NASA anunţă descoperirea a şapte planete de mărimea Terrei!
terra

Scris de GABRIEL ADAM

Astronomii au descoperit şapte planete de mărimi apropiate de cea a Terrei gravitând în jurul unei singure stele, anunţă Administraţia Naţională Aeronautică şi Spaţială din SUA (NASA), relatează BBC News online. Conform cercetătorilor, toate cele şapte planete ar putea avea apă în formă lichidă la suprafaţă, iar trei planete sunt în zona care în mod tradiţional este considerată "locuibilă", unde viaţa...

Modificarea propusă de NASA ar putea schimba modul în care privim Universul
univers paralel

Scris de GABRIEL ADAM

Cercetătorii din cadrul NASA au publicat un manifest care propune o nouă definiţie pentru planetă, dacă va fi acceptată sistemul nostru solar va avea peste 100 de planete noi, inclusiv Pluto şi Luna. Echipa speră să primească aprobare pentru definiţia conform căreia corpurile cereşti din sistemul nostru solar nu ar trebui neapărat să orbiteze în jurul Soarelui pentru a fi considerate...

BABY EXPO

BABY EXPO
Reclama 300x250 mapamond
2 reclame x 125 Vreau pizza
box 300x250 Kiss
box 300x250 Horion

PRIETENII NOŞTRI: