Ce nu ai voie să faci sub nicio formă de Sf. Ioan!

Scris de Gabriel Adam la 7 Jan 2017, ora 08:30

În fiecare an, pe data de 7 ianuarie, creştin-ortodocşii sărbătoresc Soborul Sfântului Ioan Botezătorul.

Sf. Ioan este considerat ocrotitorul copiilor, iar această sărbătoare se respectă pentru a se naşte prunci sănătoşi.

Ziua în care este cinstit Sf. Ioan Botezătorul este una de bucurie şi se spune că cine nu se veseleşte pe 7 ianuarie va fi trist pe tot parcursul anului. Se mai spune, conform traditiei, că, după ziua Sfântului Ioan, se „înmoaie frigul”, adică vremea devine mai calduroasă.

Un obicei care încă se respectă, mai ales in zonele rurale, este „Iordăneala” – tinerii iau agheasma de la preot de Bobotează, apoi merg la biserică şi în ziua de 7 ianuarrie, iar, după terminarea slujbei, stropesc oamenii care ies din biserică şi îi urează. Oamenii „iordăniţi” îi răsplătesc pe tineri cu bani.

De asemenea, se spune că fiecare om trebuie stropit cu agheasmă în această zi pentru a-i merge bine tot anul. Casele se stropesc, de asemenea, cu agheasmă, iar candela trebuie să ardă toată ziua.

La biserică se aduc pâini, cozonaci, brânză, ouă şi vin alb, care se sfinţesc şi li se împart sărmanilor.

În special în zonele din Transilvania şi Bucovina se respectă o altă tradiţie, cunoscută drept „Udatul Ionilor” – cei care îşi serbează ziua numelui sunt stropiţi cu apă, „botezaţi”, apoi trebuie să dea o petrecere, potrivit fresh24.ro.

Mai multe articole

BABY EXPO

BABY EXPO
Reclama 300x250 mapamond
2 reclame x 125 Vreau pizza
box 300x250 Kiss
box 300x250 Horion

PRIETENII NOŞTRI: