Cei care nu au promovat concursul de directori de școli vor putea ocupa aceste funcții temporar

Scris de Gabriel Adam la 9 Jan 2017, ora 07:15

Ministrul Educaţiei, Pavel Năstase, a declarat că a luat decizia ca persoanele care nu promovat concursul de directori, dar au ocupat anterior funcţiile respective, să poată fi numite, temporar, în aceste posturi, până la organizarea unui nou concurs, deoarece toate şcolile din România trebuie să aibă, de azi, directori.

Pavel Năstase a precizat că a primit sesizări din partea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, potrivit cărora constituie discriminare o notă a fostului ministru Mircea Dumitru, prin care se interzicea ca, în funcţiile de director şi director adjunct rămase vacante după concurs, să fie numite persoane care au ocupat aceste funcţii în şcolile respective şi nu au participat la concurs, precum şi persoanele care s-au prezentat la concurs, dar nu au fost admise.

Ministrul Educaţiei a declarat, pentru news.ro, că a luat, împreună cu inspectorii generali, decizia de a da o derogare de la Metodologia pentru desfăşurarea concursului pentru ocuparea funcţiilor de director şi director adjunct, deoarece, „de luni, fiecare şcoală din România trebuie să aibă o conducere”.

Pavel Năstase a precizat că măsura se referă la 358 de locuri de directori neocupate în urma concursului (5,59 la sută din totalul de peste 6.600) şi la 308 posturi de director adjunct, la nivelul întregii ţări.

Mai multe articole

BABY EXPO

BABY EXPO
Reclama 300x250 mapamond

Știri calde

2 reclame x 125 Vreau pizza
box 300x250 Kiss
box 300x250 Horion

PRIETENII NOŞTRI: