Ghiţă, dă continuarea de la Braşov la Cluj cu sonor! Cine a ameninţat turcii de pe autostrada Transilvania?

Scris de Mihai Bacalu la 11 Jan 2017, ora 08:24

Suporterii Grupului de la Cluj (GDLC) am privit cu interes ultimele relatări din pribegie ale fugarului de la RTV. În unanimitate am decis să-i cerem cu orice preţ să meargă înainte, dar cu sonor, să vedem dacă şi ceea ce ne arde pe noi, ardelenii, s-a decis tot la vreo cabană din sistemul centralizat de încălzire din sud.

Multe i se pot imputa regretatului GDLC, avere, butoane, etc, dar ce-i al lor, e-al lor. Au încercat măcar conectarea la Bucureşti pe autostradă. Înainte de alte directive europene, gen coridorul patru, Ucu aista de la Urişor l-a convocat pe Bombonel la Vlaha, cu americani şi turci la un loc, pe atunci prieteni, în prezenţa lu ăla mic cu chelie şi ochelari, de la Răchiţele şi au făcut poza de grup, pe unde trebuia să treacă românii spre occident la muncă, pentru trimis bani de echilibrat balanţa externă de păţi şi pentru supravieţuirea rudelor de acasă.

Acum în ce fel s-a defectat sistemul şi Virgilică, încât nu Mihaela dragostea mea a ajuns cu Vântu de la Cotroceni, nu e obiectul cugetării exclusive, de tip pe surse sf. Cert este doar că Bechtelul & Enka n-au mai căpătat decât bani de cafea şi căldură, iar Milucu ăla mic a mai reuşit doar ceva mărunţiş, în ghereta de la Victoria, când marinarul era la whisky cu consiliera blondă, decât să fure bani de centură pe Feleac din gaura neagră.

Când l-a prins că scoate bani şi pentru celelalte centuri de pe traseu, şeriful a scos puşca şi cureaua lată şi l-a trimis la batalionul disciplinar, de semnat autorizaţii de blocuri în pădurea Făget, în original.

Vuvuzelele au tradus greşit mailul mov al coţofanei, interpretând că de fapt americanii ar fi greşit reţeta asfaltului cu câteva zerouri. Nimic mai fals. Banii mergeau în alt buzunar al americanilor, ăla cu jucării militare înaripate.

Iată cum după nişte vreme, am aflat zgribuliţi, la un ceai fierbinte cu generalul patriot european Florian, că de fapt autostrada Transilvania trebuia să ocolească un cartier minoritar cu nume secuiesc şi să iasă direct la Şelimbăr, pe unde a indicat victorios Viteazul, cu limbă de moarte, cu 4 secole îndărăt, pentru aliaţii francofoni din regatul Daciei.

Precizările solicitate respectuos mai sus ar fi imperios necesare, pentru ca nu cumva suporterii U-işti să interpreteze speculativ, că de fapt autostrada Transilvania a picat pur şi simplu, după ce Asesoft a mâncat bătaie la fundul gol, la un panou de pe malul Someşului.

 

Mai multe articole

BABY EXPO

BABY EXPO
Reclama 300x250 mapamond
2 reclame x 125 Vreau pizza
box 300x250 Kiss
box 300x250 Horion

PRIETENII NOŞTRI: