Vrăjmășia cu care partidele politice se luptă pentru controlul țării, manipulările grosolane la care au apelat atât coaliția de la guvernare, cât și opoziția, tensiunile tot mai mari din societatea românească aproape că ne-au aruncat în colaps. Rădăcinile răului sunt însă mult mai vechi decât nemulțumirile strigate acum prin piețe de protestatari.

Statul român se afla deja, în momentul declanșării protestelor-maraton, sub controlul cvasi-absolut al președintelui Traian Băsescu. În numele unui fel de “bine făcut cu forța”, președintele și-a subordonat principalele instituții ale statului: parlamentul, guvernul, justiția. Transformat din garant al echilibrului între instituțiile statului într-un autocrat cu apucături de dictator, președintele acestei republici bolnave, cu rădăcini neocomuniste, a reușit “performanța” să dezbine populația, să destructureze mecanismele democratice și să anuleze orice șansă reală de dialog. Sintetizând, Traian Băsescu și partidul său de buzunar, PDL, au confirmat zicala “Drumul spre iad este pavat cu intenții bune!”, prin insistența, deloc dezinteresată, de a implementa așa-zisa reformă a statului prin forță, fără negociere, fără consultarea cetățenilor, în temeiul ideii “Voi sunteți proști, nu știți ce e bine pentru voi, noi suntem deștepți și vă vom face binele cu forța!”.

Pe de altă parte, dorind să nu rateze ocazia nesperată oferită de revolta românilor, partidele din opoziție s-au lansat orbește în luptele de stradă, cu gândul la capitalul electoral ce poate fi astfel obținut. “Înfometarea” la care au fost supuși baronii PSD și PNL în anii de exil pe băncile opoziției îi determină pe liderii USL să întreprindă orice acțiune care ar avea ca rezultat reîntoarcerea la guvernare, adică la masa unde se împart către clientela politică resursele bugetului național. Urmând acest deziderat, USL s-a forțat să organizeze un miting, reușind să adune până în zece mii de simpatizanți, în speranța că vor da o lovitură mortală guvernării băsesciene. Rezultatul a fost escaladarea tensiunilor, dar și creșterea numărului de protestatari care nu mai vor să audă de clasa politică românească.
În tot acest haos, s-a auzit glasul înțelept al Majestății Sale Regele Mihai I al României. Majestatea Sa avertizase deja în discursul rostit anul trecut în Parlamentul României că “Politica este o sabie cu două tăișuri. Ea garantează democrația și libertățile, dacă este practicată în respectul legii și al instituțiilor. Politica poate însă aduce prejudicii cetățeanului, dacă este aplicată în disprețul eticii, personalizând puterea și nesocotind rostul primordial al instituțiilor statului.” În mesajul către țară din 22 ianuarie, Familia Regală avertizează că “povara cetățenilor este din ce în ce mai apăsătoare. Românii și-au pierdut încrederea. Ei cer astăzi politicienilor un comportament public rupt complet și definitiv de năravurile trecutului. Europa și România trec împreună prin vremuri de restriște. Cu atât mai mult astăzi avem nevoie ca politica să respecte locul cuvenit pe care i-l conferă democrația și să nu ia locul competenței, în spațiul public și instituțional”.

În luptele fratricide care au cuprins poporul român, Familia Regală s-a implicat fără partizanat politic, fără mânie, fără să aducă dezbinare, mărturisind un mesaj cu adevărat creștin, demn și loial idealului solidarității sociale și naționale. Tot mai mulți dintre români privesc spre Familia Regală cu speranța că drumul istoric firesc al națiunii noastre, brutal întrerupt de instaurarea republicii de către tancurile sovietice, va fi reluat prin restaurația Monarhiei Constituționale. Istoria republicii, începută în 30 decembrie 1947 și ajunsă până la întunecatul început de an 2012, este doar o înșiruire de crime, trădări și minciuni. Această istorie ne determină să ne asumăm concluzia că doar Monarhia Constituțională a fost și este singura formă de guvernământ conformă cu spiritualitatea românească și benefică poporului nostru. Trăiască Regele!

Marcel Răduţ-Selişte