Planta care face miracole la enterocolite, gastrite şi colici gastrice

Scris de Gabriel Adam la 3 Mar 2017, ora 14:00

Cu zeci de substanţe cu proprietăţi medicinale, este una dintre cele mai utilizate remedii în tratarea unor afecţiuni diverse. Cu aşa o reputaţie, nu este de mirare că a fost numită „regina plantelor medicinale”.

Uşor de recunoscut după florile albe grupate în formă de umbreluţe, coada-şoricelului (Achillea millefolium) se întâlneşte pe pajişti, în luminişuri de pădure şi pe marginea drumurilor. Originară din Europa, Asia şi America de Nord, această plantă este întâlnită în toate regiunile cu climă temperată din lume. Remediile din coada-şoricelului sunt cunoscute încă din antichitate, când erau folosite pentru tratarea plăgilor sângerânde şi a ulceraţiilor. În scop terapeutic se utilizează florile, care se recoltează în perioada de înflorire, de la mijlocul verii şi până toamna.

Este bine ca florile să fie culese atunci când este soare, pentru că atunci cantitatea de uleiuri volatile este mai mare, prin urmare, efectele benefice aşe plantei sunt potenţate. Printre substanţele care conferă plantei efecte terapeutice se numără taninul (astingent, cicatrizant, antiseptic), betaina (benefică pentru muşchi), cineolul (antiseptic, expectorant, vermifug, stomahic), azulenul (antispasmodic, astringent, antiinflamator), flavonoidele şi derivaţii acidului salicilic (care acţionează contra febrei şi durerii).

Utilă în dureri menstruale şi tulburări gastrice Comisia Germană E, organism care evaluează siguranţa şi efectele plantelor medicinale, recomandă folosirea remediilor din coada-şoricelului în caz de pierderea poftei de mâncare, în indigestie (mai ales în tulburările spastice precum crampele şi colicile) şi în durerile menstruale. Remediile din coada-şoricelului au efect protector asupra mucoasei gastrice şi a ficatului şi stimulează funcţia biliară (poate să crească de până la patru ori cantitatea bilei). Planta poate calma mucoasa anorectală (ceea ce o recomandă în boala hemoroidală), fiind, de asemenea, de ajutor în enterocolite, în balonare, enterocolită, gastrită, hemoragii, anexită, cistită, răceală şi gripă.

Mai multe articole

BABY EXPO

BABY EXPO
Reclama 300x250 mapamond
2 reclame x 125 Vreau pizza
box 300x250 Kiss
box 300x250 Horion

PRIETENII NOŞTRI: