Exclusiv

Galerie Foto

Întârzierea lucrărilor la pasajul suprateran din Craiova nu pare a putea fi recuperată. O arată indolenţa firmelor care execută lucrările. Acest lucru nu este o surpriză. Surprinde atitudinea sfidătoare faţă de primarul Craiovei, cel care îşi punea, în urmă cu ceva vreme, multă speranţă că acest obiectiv executat la timp va fi o garanţie pentru cetăţeni că merită să primească încă un mandat de edil-şef. Antonie Solomon, primarul Craiovei, a declarat, la ultima conferinţă de presă că îşi pune serios întrebarea privind utilitatea pasajului suprateran şi s-a declarat dezamamăgit de ritmul lucrărilor. Avea toate motivele… Constructorii nu au fost impreionaţi de avertismentele edilului-şef, ba chiar au lăsat în voia soartei şantierul, în ciuda faptului că au început să toarne betonul pentru picioarele viitorului pasaj suprateran.

După revenirea în funcţie, prima vizită a lui Solomon la un obiectiv aflat în lucru în Bănie a fost chiar pasajul suprateran, constatând o întârziere de peste două luni. „Eu le-am spus constructorilor să pregătească o estimare la ce se întâmplă şi în 10 zile vom certifica dacă se ţin de promisiuni, dacă se poate recupera timpul pierdut“, spunea atunci primarul. Cum s-au “mobilizat” constructorii o arată imaginile suprinse de Ora de Dolj în plină zi pe şantier. Dezordine, lucru de mântuială, absenţa măsurilor de siguranţă pentru populaţie şi niciun muncitor.

Ora de Dolj vă arată şantierul părăsit de la km zero al Craiovei:

Twitter del.icio.us Digg Facebook linked-in Yahoo Buzz StumbleUpon

8 raspunsuri la “Solomon, sfidat de constructorii pasajului suprateran. Km. 0, abandonat de muncitori VIDEO”

  1. Ii doare in XXX de munca si de pasaj. Si pe solomon unpristu il asteapta vremuri grele in cl :) )

    Răspunde
  2. Bataie de joc la adresa craiovenilor. Mergeti in cartierul 1 Mai sa vedeti trotuarele de acum 20 de ani unde nu s-a turnat un metru cub de asfalt si craiovenii tot se uita in gura lui Solomon care le promite mare cu sarea. ne meritam soarta, asta e.

    Răspunde
  3. Ba, tu, jmechere care scrii fara sa semnezi articolul! Mare jurnalist care esti tu! Te-ai dus sambata dupa-amiaza, te-i invartit 3 min in loc precum coiu’n caldare si gata, ai filmare? Sper sa va dea in judecata constructorul, pentru articolul asta si pentru ala in care i-a facut de cacat fara sa intrebati DE CE se sparg capetele pilonilor forati. Si nu, NU LUCREZ la constructor.

    Răspunde
  4. Oare “blogatu” cele ce arealizat filmuletul era treaz sau beat. Dupa cum arata filmuletul i-au cam tremurat mainile. Normal era duminica dupaamiaza (in jurul orei 14) cand soarele l-a batut in cap cam mult de i s-a ridicat bautura la cap.
    Pentru “Geutz” bravo pentru comentariu

    Răspunde
    • Magaoane, nu vezi ca filmul e postat pe 27, adica sambata, deci nu avea cum sa fie filmat duminica, asa cum spui tu. Se vede din lucrare ca e filmat saptamana trecuta dupa cum au turnat cei doi stalpi.
      Locuisc chiar la km 0 in blocul turn si o sa le tot fac poze sa-i dau pe net sa arat cata autoritate ,,are,, Aurica Solomon…
      Nu le mai pune palma alora de stau la umbra si-i doare in pix. Noi ne chinuim sa ocolim centrul si aia dorm la umbra.

      Răspunde
  5. Daca te uiti la umbre o sa-ti dai seama ca este ora 2:30 – 3:00

    Răspunde

Scrie un comentariu