Vezi ce boli poate preveni consumul regulat de bere!

Scris de Gabriel Adam la 8 Mar 2017, ora 16:00

Berea, bogată în vitamine şi minerale, este benefică pentru sănătate, iar cercetătorii au constatat, printre altele, că previne maladia Alzheimer, reglează echilibrul hormonal şi este un excelent balsam pentru păr.

Berea conţine toată gama de aminoacizi esenţiali, substanţe minerale cum ar fi fosfor, iod, magneziu şi potasiu, fiind de asemenea bogată în calciu. În acest sens, un studiu al cercetătorilor de la Universitatea Tufts din Statele Unite, efectuat în 2009, a relevat faptul că un consum moderat de bere protejează densitatea minerală a oaselor.

Dacă o doză de cola conţine şapte linguriţe de zahăr, iar o cantitate comparabilă de suc de portocale, şase linguriţe, un pahar de 250 de mililitri de bere conţine doar o linguriţă de zahăr. În plus, berea reprezintă 93% apă, având astfel proprietăţi hidratante. Având în vedere conţinutul redus de zaharuri al acestei băuturi, consumul moderat previne diabetul. Un studiu din 2010, efectuat pe un grup de 38.000 de bărbaţi din Statele Unite, a stabilit că persoanele care au consumat un pahar sau două de bere pe zi, timp de patru ani, au înregistrat o scădere a riscului de diabet de tip 2 cu până la 25%, scrie sanatatea.ro.

Deşi berea este asociată de obicei cu pierderile de memorie, dacă este consumată în exces, cercetătorii britanici indică faptul că această băutură ar putea preveni maladia Alzheimer. Această maladie, asociată cu nivelurile crescute de aluminiu din organism, ar putea fi prevenită printr-un consum moderat de bere, bogată în siliciu organic, care reduce cantitatea de aluminiu din corp. Potrivit unui studiu din 2008, publicat în revista Food And Chemical Toxicology, siliciul a redus absorbţia de aluminiu din tractul digestiv şi a încetinit acumularea acestui metal în organism şi ţesutul cerebral. Berea ar trebui însă consumată cu moderaţie – deoarece persoanele care au consumat peste un litru de bere pe zi s-au confruntat cu pierderi de memorie.

Cercetătorii au descoperit că fitoestrogenii din hamei – compuşii asemănători cu estrogenul, din anumite plante, printre care şi leguminoasele – contribuie la reducerea bufeurilor şi altor simptome specifice menopauzei. De asemenea, berea are proprietăţi afrodisiace şi relaxante, datorită conţinutului de hamei, ceea ce favorizează creşterea libidoului.

Mai multe articole

BABY EXPO

BABY EXPO
Reclama 300x250 mapamond
2 reclame x 125 Vreau pizza
box 300x250 Kiss
box 300x250 Horion

PRIETENII NOŞTRI: