Vezi cine a fost desemnat cel mai bun fotbalist al anului

Scris de Gabriel Adam la 9 Jan 2017, ora 12:00

Atacantul echipei Steaua, Denis Alibec, a primit premiul pentru cel mai bun jucător din campionatul României, el fiind ales totodată şi cel mai bun atacant, iar fostul său antrenor de la Astra Giurgiu, Marius Şumudică, a fost desemnat antrenorul anului, în cadrul Galei AFAN.

Printre laureaţii AFAN s-au mai numărat Răzvan Marin, desemnat cel mai bun tânăr jucător, Fernando Boldrin — cel mai bun străin, Florin Niţă — cel mai bun portar, Gabriel Tamaş — cel mai bun fundaş, Lucian Sânmărtean — cel mai bun mijlocaş.

Pentru întreaga carieră au fost premiaţi foştii jucători Adrian Mutu, Ciprian Marica, Daniel Pancu şi Dorin Goian.

La fotbal feminin, Ioana Bortan, de la Olimpia Cluj, a fost aleasă jucătoarea anului. În vârstă de 27 de ani, Bortan evoluează pe postul de mijlocaş şi este componentă a echipei naţionale a României.

Premiile Galei AFAN:

– Cel mai bun colaborator AFAN – Departamentul Competiţii (LPF)

– Cel mai bun colaborator AFAN – Departamentul Internaţional (FRF)

– Cel mai bun conducător de club – Valeriu Argăseală

– Cel mai bun portar – Florin Niţă

– Cel mai bun fundaş – Gabriel Tamaş

– Cel mai bun mijlocaş – Lucian Sânmărtean

– Cel mai bun atacant – Denis Alibec

– Cel mai bun arbitru – Cristian Balaj

– Cea mai bună jucătoare de fotbal – Ioana Bortan

– Cel mai bun jucător de futsal: Cristian Matei

– Cel mai bun arbitru de futsal: Bogdan Sorescu

– Cel mai bun jurnalist de televiziune – Alexandru Săbău

– Cel mai bun reporter de teren – Eduard Zelgin

– Cel mai bun jurnalist de presă scrisă – Radu Paraschivescu

– Premiul pentru întreaga carieră fotbalistică – Daniel Pancu

– Premiul pentru întreaga carieră fotbalistică – Adrian Mutu

– Premiul pentru întreaga carieră fotbalistică – Ciprian Marica

– Premiul pentru întreaga carieră fotbalistică – Dorin Goian

– Cel mai bun tânăr jucător – Răzvan Marin

– Cel mai bun jucător străin – Fernando Boldrin

– Cel mai bun antrenor – Marius Şumudică

– Cel mai bun jucător din România în 2016 – Denis Alibec

Premiile AFAN au fost acordate performerilor anului în urma voturilor primite din partea fotbaliştilor şi antrenorilor care activează în primele trei eşaloane.

Mai multe articole

BABY EXPO

BABY EXPO
Reclama 300x250 mapamond
2 reclame x 125 Vreau pizza
box 300x250 Kiss
box 300x250 Horion

PRIETENII NOŞTRI: